32 Cât despre cetățile leviților, leviții vor avea pentru totdeauna dreptul de răscumpărare asupra caselor din cetățile lor.
33 Dacă un om cumpără o casă de la leviți, casa care a fost vândută în cetatea lor să fie restituită în anul de veselie, întrucât casele din cetățile leviților sunt proprietatea lor în mijlocul israeliților.
34 Dar ogoarele din jurul cetăților leviților nu pot fi vândute, pentru că sunt proprietatea lor pentru totdeauna.
35 Dacă unul dintre cei din poporul tău sărăcește și devine dependent de tine, tu să-l ajuți ca și cum ar fi un străin sau un peregrin; să-l lași să locuiască la tine.
36 Să nu iei nici un fel de dobândă de la el, ci teme-te de Dumnezeu; lasă-l pe fratele tău să locuiască împreună cu tine.
37 Să nu-i împrumuți argint cu dobândă și să nu-i dai mâncare pe camătă.
38 Eu sunt Domnul , Dumnezeul tău, Care te-am scos din țara Egiptului ca să-ți dau Canaanul și să fiu Dumnezeul tău.