39 Aceia dintre voi care vor supraviețui se vor stinge în țara dușmanilor voștri din cauza fărădelegilor lor; se vor stinge și din cauza fărădelegilor părinților lor.
40 Dar dacă ei își vor mărturisi fărădelegile lor și fărădelegile părinților lor, păcatele pe care le-au săvârșit împotriva Mea și, de asemenea, felul în care Mi-au fost potrivnici
41 – păcate din cauza cărora și Eu le-am fost potrivnic și i-am dus în țara dușmanilor lor – dacă inima lor necircumcisă se va smeri și ei își vor recunoaște vinovăția,
42 atunci Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Iacov, Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Isaac și de legământul Meu cu Avraam și Îmi voi aduce aminte de țară.
43 Țara însă va fi părăsită de ei și se va bucura de Sabatele ei în perioada în care va rămâne pustie, iar ei își vor accepta pedeapsa, căci au disprețuit poruncile Mele și sufletul lor a urât hotărârile Mele.
44 Dar, cu toate acestea, chiar și atunci când vor fi în țara dușmanilor lor, nu-i voi respinge și nu Mă voi dezgusta de ei până acolo încât să-i nimicesc și să rup legământul Meu cu ei, căci Eu sunt Domnul , Dumnezeul lor.
45 Ci Îmi voi aduce aminte, spre binele lor, de legământul pe care l-am făcut cu strămoșii lor, legământ prin care i-am scos din țara Egiptului, în văzul neamurilor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sunt Domnul. »“