28 dacă el ajunge să-și descopere păcatul pe care l-a făcut, atunci va trebui să aducă ca jertfă pentru păcatul săvârșit o iadă fără meteahnă.
29 Să-și pună mâna pe capul jertfei pentru păcat și aceasta să fie înjunghiată în locul unde se aduc arderile de tot.
30 Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei și să ungă cu el coarnele altarului arderilor de tot, iar restul sângelui să-l verse la baza altarului.
31 Să ia apoi toată grăsimea, la fel cum se ia grăsimea de la jertfa de pace și s-o ardă pe altar, căci aceasta este de o aromă plăcută Domnului. Așa să facă preotul ispășire pentru păcatul omului de rând și acesta din urmă va fi iertat.
32 Dacă va aduce ca jertfă pentru păcat un miel din turmă, să aducă o femelă fără meteahnă.
33 Să-și pună mâna pe capul jertfei pentru păcat și aceasta să fie înjunghiată în locul în care sunt înjunghiate arderile de tot.
34 Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei pentru păcat și să ungă cu el coarnele altarului arderilor de tot, iar restul sângelui să-l verse la baza altarului.