1 „Israel era o vie mănoasă care dădea roade pentru sine. Cu cât avea mai multe roade, cu atât își înmulțea altarele; cu cât îi era mai bogată țara, cu atât își înfrumuseța mai mult stâlpii sacri.
2 Inima le este împărțită. Acum dar să-și poarte osânda! El le va dărâma altarele și le va distruge stâlpii sacri.
3 Apoi vor zice: «Nu avem rege pentru că nu ne-am temut de Domnul! Dar și dacă am avea un rege, ce ar putea face acesta pentru noi?»
4 Ei rostesc cuvinte fără rost și, cu jurăminte false, încheie legăminte. De aceea litigiile răsar ca pelinul pe brazdele ogorului.
5 Locuitorii Samariei sunt înmărmuriți din pricina vițelului din Bet-Aven. Atât poporul lui, cât și preoții lui îl jelesc – cei care s-au bucurat de gloria lui – căci este luat de la ei și dus în exil.
6 Da, chiar el va fi dus în Asiria, drept tribut pentru mărețul împărat. Rușinea îl va cuprinde pe Efraim și Israel se va rușina de idolul său.
7 Samaria va fi distrusă, iar regele ei va fi ca o crenguță dusă de ape.