Osea 1 NTR

1 Acesta este Cuvântul Domnului care a venit la Osea, fiul lui Beeri, pe vremea lui Uzia, Iotam, Ahaz și Ezechia, regii lui Iuda, și pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Iehoaș, regele lui Israel.

Soția și copiii lui Osea

2 Când Domnul i-a vorbit pentru prima oară lui Osea, Domnul i-a zis astfel: „Du-te și ia-ți de soție o femeie desfrânată și copiii ai desfrânării, căci cei din țară s-au prostituat foarte mult, părăsindu-L pe Domnul. “

3 El s-a dus și a luat-o de soție pe Gomera, fiica lui Diblaim. Ea a zămislit și i-a născut un fiu.

4 Domnul i-a zis lui Osea: „Pune-i numele Izreel , căci peste puțin timp voi pedepsi Casa lui Iehu pentru sângele vărsat la Izreel și voi pune capăt monarhiei Casei lui Israel.

5 În ziua aceea voi rupe arcul lui Israel în Valea Izreel.“

6 Ea a zămislit din nou și a născut o fată. DOMNUL i-a zis lui Osea: „Pune-i numele Lo-Ruhama , căci nu voi mai avea milă de cei din Casa lui Israel, nu-i voi mai ierta.

7 Totuși, voi avea milă de cei din Casa lui Iuda și-i voi izbăvi doar prin Domnul, Dumnezeul lor; deci nu-i voi izbăvi nici prin arc, nici prin sabie, nici prin luptă și nici prin cai sau călăreți“.

8 După ce a înțărcat-o pe Lo-Ruhama , Gomera a zămislit iarăși și a născut un fiu.

9 DOMNUL i-a zis lui Osea: „Pune-i numele Lo-Ami , căci voi nu sunteți poporul Meu, iar Eu nu sunt Dumnezeul vostru.

10 Totuși israeliții vor fi nenumărați, ca nisipul mării, care nu poate fi nici măsurat, nici numărat. Și în locul unde li s-a spus: «Voi nu sunteți poporul Meu!», acolo vor fi numiți «fii ai Dumnezeului cel Viu».

11 Fiii lui Iuda vor fi aduși laolaltă cu fiii lui Israel, își vor pune o singură căpetenie și se vor ridica din țară, căci mare va fi ziua lui Izreel !“

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14