3 Asiria nu ne poate scăpa! Nu vom mai încăleca pe cai! Nu vom mai numi ‘dumnezeul nostru!’ lucrarea mâinilor noastre, căci numai la Tine găsește orfanul milă.»
4 Atunci îi voi vindeca de rătăcirea lor și îi voi iubi fără limite, căci mânia Mea s-a abătut de la ei.
5 Voi fi ca roua pentru Israel, iar el va înflori ca floarea de crin; va da rădăcini adânci ca un cedru din Liban,
6 iar ramurile lui se vor întinde. Splendoarea lui va fi ca a măslinului, iar aroma lui ca a cedrului din Liban.
7 Vor fi din nou locuitori la umbra lui, iar aceștia vor da viață grânelor. Ei vor înflori ca via și vor fi renumiți ca vinul de Liban.
8 Efraime, ce mai am Eu de-a face cu idolii? Eu îi voi răspunde și îi voi purta de grijă. Sunt ca un chiparos verde; din Mine vine rodul tău!“
9 Cine este înțelept? Acela va înțelege aceste lucruri! Cine este priceput? Acela le va cunoaște! Căci căile Domnului sunt drepte! Cei drepți umblă pe ele, însă răzvrătiții se împiedică pe ele.