4 „Ce să fac cu tine, Efraime? Ce să fac cu tine, Iudo? Dragostea voastră este ca ceața de dimineață, ca roua care dispare devreme.
5 De aceea i-am tăiat în bucăți prin profeți, i-am ucis prin cuvintele gurii Mele, iar judecata Mea a strălucit ca lumina.
6 Căci milă doresc, nu jertfă, și cunoștință de Dumnezeu, mai mult decât arderi de tot.
7 Ei au încălcat legământul ca Adam– acolo au fost necredincioși față de Mine.
8 Ghiladul este o cetate de răufăcători, plină de urme de sânge.
9 Așa cum tâlharii stau la pândă după un om, tot așa pândește și ceata preoților. Ei ucid pe drumul Șehemului, săvârșind mișelii.
10 Am văzut un lucru oribil în Casa lui Israel: acolo Efraim s-a dedat la desfrânare și Israel s-a întinat.