10 Mândria lui Israel mărturisește împotriva lui, dar el tot nu se întoarce la Domnul, Dumnezeul lui, și tot nu-L caută, în pofida tuturor acestor lucruri.
11 Efraim este ca un porumbel, ușor de amăgit și fără minte: mai întâi cheamă Egiptul în ajutor, apoi se duce în Asiria.
12 Când se vor duce, Îmi voi arunca plasa peste ei, îi voi doborî ca pe păsările cerului; când voi auzi că se adună laolaltă, îi voi pedepsi.
13 Vai de ei, căci s-au depărtat de Mine! La distrugere cu ei, căci s-au răzvrătit împotriva Mea! Aș vrea să-i răscumpăr, dar ei spun minciuni împotriva Mea.
14 Nu strigă la Mine din inimă după ajutor, ci se văicăresc în paturile lor. Se însoțesc pentru strângerea grânelor și a mustului, dar Mie Îmi întorc spatele.
15 Eu i-am instruit, le-am întărit brațele, dar ei gândesc rău împotriva Mea.
16 Nu se întorc la Cel Preaînalt; sunt ca un arc defectuos. Căpeteniile lor vor cădea răpuse de sabie din pricina vorbirii lor îndrăznețe; aceasta îi va face de râs în țara Egiptului.“