1 Cum stă singură cetatea care odinioară era plină de oameni! Cum a ajuns asemenea văduvei, ea, care era mare între neamuri! Ea, care era prințesa ținuturilor, a devenit o sclavă.
2 Plânge amarnic în noapte și lacrimile-i curg pe obraz. Dintre toți iubiții ei, nu mai există nici unul care să o aline. Toți prietenii au înșelat-o, devenindu-i dușmani.
3 După multă asuprire și muncă grea, Iuda s-a dus în captivitate. Locuiește printre neamuri și nu găsește un loc de odihnă. Toți prigonitorii lui l-au ajuns chiar în toiul strâmtorării lui.
4 Drumurile Sionului jelesc, căci nimeni nu mai vine la sărbători. Toate porțile lui sunt distruse, iar preoții săi suspină; fecioarele lui sunt mâhnite și el însuși este plin de amărăciune.
5 Dușmanii lui au devenit stăpâni și vrăjmașii lui au parte de bine, căci Domnul l-a făcut să sufere din cauza mulțimii nelegiuirilor sale. Copiii lui au mers în exil, captivi înaintea dușmanului.
6 S-a dus de la fiica Sionuluitoată splendoarea ei! Prinții săi au ajuns ca cerbii care nu găsesc pășune, care fug, dar fără putere, dinaintea urmăritorului.
7 În zilele necazului și ale rătăcirii lui, Ierusalimul își aduce aminte de toate bogățiile pe care le-a avut în zilele de odinioară. Când poporul lui a căzut în mâna dușmanului, nimeni nu i-a sărit în ajutor! Vrăjmașii l-au privit și au râs pe seama prăbușirii lui.