4 Asemenea unui vrăjmaș, Și-a încordat arcul și Și-a pregătit dreapta; asemenea unui dușman, a distrus tot ce era plăcut privirilor. Și-a revărsat mânia ca un foc peste cortul fiicei Sionului.
5 Stăpânul a ajuns asemenea unui vrăjmaș: l-a spulberat pe Israel, i-a spulberat toate palatele și i-a distrus fortărețele. S-au înmulțit bocetele și vaietele în mijlocul fiicei lui Iuda.
6 Și-a devastat Locuința ca pe o grădină, și-a distrus locul Lui de întâlnire. Domnul a făcut să fie uitate în Sion sărbătorile și Sabatele. În indignarea Lui aprigă, i-a îndepărtat pe rege și pe preot.
7 Stăpânul Și-a respins altarul, Și-a abandonat Lăcașul. A dat în mâinile vrăjmașului zidurile palatelor lui. Ei au strigat în Casa Domnului ca într-o zi de sărbătoare.
8 Domnul a hotărât să distrugă zidul fiicei Sionului. El a întins o linie de măsurat și nu Și-a retras mâna de la distrugere. El a făcut întăritura și zidul să plângă, astfel că ele suferă împreună.
9 Porțile ei au fost îngropate în pământ, iar zăvoarele i-au fost rupte și distruse. Regele și conducătorii ei sunt exilați printre neamuri, Legea nu mai este, iar profeții ei nu mai primesc nici o vedenie de la Domnul.
10 Bătrânii fiicei Sionului stau pe pământ tăcuți; și-au presărat țărână deasupra capului și s-au îmbrăcat cu saci. Fecioarele Ierusalimului își pleacă capul în pământ.