4 În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,
5 ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,
6 spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.
7 În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său
8 pe care l-a răspândit din belșug peste noi, prin orice fel de înțelepciune și de pricepere;
9 căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuși,
10 ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ.