Efeseni 5 VDCC

1 Urmați, dar, pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți.

2 Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos și ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu.

3 Curvia sau orice alt fel de necurăție, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, așa cum se cuvine unor sfinți.

4 Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulțumire.

5 Căci știți bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu.

6 Nimeni să nu vă înșele cu vorbe deșarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.

7 Să nu vă întovărășiți, dar, deloc cu ei.

8 Odinioară erați întuneric; dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.

9 Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr.

10 Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului

11 și nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiți-le.

12 Căci e rușine numai să spunem ce fac ei în ascuns.

13 Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina.

14 De aceea zice: „Deșteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morți, și Hristos te va lumina.”

15 Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți.

16 Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele.

17 De aceea nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului.

18 Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh.

19 Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului.

20 Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.

21 Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos.

22 Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului;

23 căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.

24 Și după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile.

25 Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea,

26 ca s-o sfințească, după ce a curățat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt,

27 ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.

28 Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta se iubește pe sine însuși.

29 Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica;

30 pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oasele Lui.

31 „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup.”

32 Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Hristos și despre Biserică). –

33 Încolo, fiecare din voi să-și iubească nevasta ca pe sine; și nevasta să se teamă de bărbat.

Capitolele

1 2 3 4 5 6