26 Drept răspuns, Ioan le-a zis: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoașteți.
27 El este Acela care vine după mine – și care este înaintea mea – eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei Lui.”
28 Aceste lucruri s-au petrecut în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!
30 El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un Om care este înaintea mea, căci era înainte de mine.
31 Eu nu-L cunoșteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.”
32 Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel și oprindu-Se peste El.