23 Ioan boteza și el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau multe ape; și oamenii veneau ca să fie botezați.
24 Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniță.
25 Între ucenicii lui Ioan și între un iudeu s-a iscat o neînțelegere cu privire la curățare.
26 Au venit deci la Ioan și i-au zis: „Învățătorule, Cel ce era cu tine dincolo de Iordan și despre care ai mărturisit tu, iată că botează, și toți oamenii se duc la El.”
27 Drept răspuns, Ioan i-a zis: „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer.
28 Voi înșivă îmi sunteți martori că am zis: „Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui.”
29 Cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui, care stă și-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: și această bucurie, care este a mea, este deplină.