40 Când au venit samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile.
41 Mult mai mulți au crezut în El din pricina cuvintelor Lui.
42 Și ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înșine și știm că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.”
43 După aceste două zile, Isus a plecat de acolo, ca să Se ducă în Galileea.
44 Căci El însuși spusese că un proroc nu este prețuit în patria sa.
45 Când a ajuns în Galileea, a fost primit bine de galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră și ei la praznic.
46 Isus S-a întors deci în Cana din Galileea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaș împărătesc al cărui fiu era bolnav.