56 Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni. Apoi s-a întors acasă.
57 Elisabetei i s-a împlinit vremea să nască; și a născut un fiu.
58 Vecinii și rudele ei au auzit că Domnul a arătat mare îndurare față de ea și se bucurau împreună cu ea.
59 În ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur și voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său.
60 Dar mama lui a luat cuvântul și a zis: „Nu. Ci are să se cheme Ioan.”
61 Ei i-au zis: „Nimeni din rudeniile tale nu poartă numele acesta.”
62 Și au început să facă semne tatălui său, ca să știe cum ar vrea să-i pună numele.