Luca 23 VDCC

1 S-au sculat toți și au dus pe Isus înaintea lui Pilat.

2 Și au început să-L pârască și să zică: „Pe Omul acesta L-am găsit ațâțând neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir cezarului și zicând că El este Hristosul, Împăratul.”

3 Pilat L-a întrebat: „Ești Tu Împăratul iudeilor?” „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt.”

4 Pilat a zis preoților celor mai de seamă și noroadelor: „Eu nu găsesc nicio vină în Omul acesta.”

5 Dar ei stăruiau și mai mult și ziceau: „Întărâtă norodul și învață pe oameni prin toată Iudeea, din Galileea, unde a început, până aici.”

6 Când a auzit Pilat de Galileea, a întrebat dacă Omul acesta este galileean.

7 Și când a aflat că este de sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care se afla și el în Ierusalim în zilele acelea.

8 Irod, când a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să-L vadă, din pricina celor auzite despre El; și nădăjduia să-L vadă făcând vreo minune.

9 I-a pus multe întrebări; dar Isus nu i-a răspuns nimic.

10 Preoții cei mai de seamă și cărturarii stăteau acolo și-L pârau cu înfierbântare.

11 Irod, cu ostașii lui de pază, se purtau cu El cu dispreț; și, după ce și-a bătut joc de El și L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L-a trimis înapoi la Pilat.

12 În ziua aceea, Irod și Pilat s-au împrietenit unul cu altul, căci erau învrăjbiți între ei mai înainte.

13 Pilat a strâns pe preoții cei mai de seamă, pe fruntași și pe norod

14 și le-a zis: „Mi-ați adus înainte pe Omul acesta ca pe unul care ațâță norodul la răscoală. Și iată că, după ce L-am cercetat cu de-amănuntul înaintea voastră, nu L-am găsit vinovat de niciunul din lucrurile de care-L pârâți.

15 Nici Irod nu I-a găsit nicio vină, căci ni L-a trimis înapoi; și iată că Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte.

16 Eu deci, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.”

17 La fiecare praznic al Paștilor, Pilat trebuia să le sloboadă un întemnițat.

18 Ei au strigat cu toții într-un glas: „La moarte cu Omul acesta și sloboade-ne pe Baraba!”

19 Baraba fusese aruncat în temniță pentru o răscoală care avusese loc în cetate și pentru un omor.

20 Pilat le-a vorbit din nou, cu gând să dea drumul lui Isus.

21 Dar ei au strigat: „Răstignește-L, răstignește-L!”

22 Pilat le-a zis pentru a treia oară: „Dar ce rău a făcut? Eu n-am găsit nicio vină de moarte în El. Așa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.”

23 Dar ei strigau în gura mare și cereau de zor să fie răstignit. Și strigătele lor și ale preoților celor mai de seamă au biruit.

24 Pilat a hotărât să li se împlinească cererea.

25 Le-a slobozit pe cel ce fusese aruncat în temniță pentru răscoală și omor și pe care-l cereau ei; iar pe Isus L-a dat în mâinile lor, ca să-și facă voia cu El.

26 Pe când Îl duceau să-L răstignească, au pus mâna pe un anume Simon din Cirena, care se întorcea de la câmp; și i-au pus crucea în spinare, ca s-o ducă după Isus.

27 În urma lui Isus mergea o mare mulțime de norod și femei care se boceau, își băteau pieptul și se tânguiau după El.

28 Isus S-a întors spre ele și a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine; ci plângeți-vă pe voi însevă și pe copiii voștri.

29 Căci iată vor veni zile, când se va zice: „Ferice de cele sterpe, ferice de pântecele care n-au născut și de țâțele care n-au alăptat!”

30 Atunci vor începe să zică munților: „Cădeți peste noi!”, și dealurilor: „Acoperiți-ne!”

31 Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?”

32 Împreună cu El duceau și pe doi făcători de rele care trebuiau omorâți împreună cu Isus.

33 Când au ajuns la locul numit „Căpățâna”, L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele: unul la dreapta, și altul la stânga.

34 Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți.

35 Norodul stătea acolo și privea. Fruntașii își băteau joc de Isus și ziceau: „Pe alții i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine însuși, dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.”

36 Ostașii, de asemenea, își băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oțet

37 și-I ziceau: „Dacă ești Tu Împăratul iudeilor, mântuiește-Te pe Tine însuți!”

38 Deasupra Lui era scris cu slove grecești, latinești și evreiești: „Acesta este Împăratul iudeilor.”

39 Unul din tâlharii răstigniți Îl batjocorea și zicea: „Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine însuți și mântuiește-ne și pe noi!”

40 Dar celălalt l-a înfruntat și i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași osândă?

41 Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a făcut niciun rău.”

42 Și a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ți aminte de mine, când vei veni în Împărăția Ta!”

43 Isus a răspuns: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.”

44 Era cam pe la ceasul al șaselea. Și s-a făcut întuneric peste toată țara, până la ceasul al nouălea.

45 Soarele s-a întunecat, și perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc.

46 Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” Și, când a zis aceste vorbe, Și-a dat duhul.

47 Sutașul, când a văzut ce se întâmplase, a slăvit pe Dumnezeu și a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era neprihănit!”

48 Și tot norodul care venise la priveliștea aceea, când a văzut cele întâmplate, s-a întors bătându-se în piept.

49 Toți cunoscuții lui Isus și femeile care-L însoțiseră din Galileea stăteau departe și se uitau la cele ce se petreceau.

50 Era un sfetnic al soborului, numit Iosif, om bun și evlavios,

51 care nu luase parte la sfatul și hotărârea celorlalți. El era din Arimateea, o cetate a iudeilor, și aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu.

52 Omul acesta s-a dus la Pilat și a cerut trupul lui Isus.

53 L-a dat jos de pe cruce, L-a înfășurat într-o pânză de in și L-a pus într-un mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni.

54 Era ziua Pregătirii și începea ziua Sabatului.

55 Femeile care veniseră cu Isus din Galileea au însoțit pe Iosif; au văzut mormântul și felul cum a fost pus trupul lui Isus în el,

56 s-au întors și au pregătit miresme și miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24