34 Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric.
35 Ia seama, dar, ca lumina care este în tine să nu fie întuneric.
36 Așa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci când te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.”
37 Pe când vorbea Isus, un fariseu L-a rugat să prânzească la el. El a intrat și a șezut la masă.
38 Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prânz.
39 Dar Domnul i-a zis: „Voi, fariseii, curățați partea de afară a paharului și a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de jefuire și de răutate.
40 Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară n-a făcut și pe cea dinăuntru?