26 Duhul Sfânt îl înștiințase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului.
27 El a venit în Templu, mânat de Duhul. Și, când au adus părinții înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea,
28 Simeon L-a luat în brațe, a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis:
29 „Acum, sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău.
30 Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta,
31 pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor,
32 lumina care să lumineze Neamurile și slava poporului Tău, Israel.”