21 Dar iată că mâna vânzătorului Meu este cu Mine la masa aceasta.
22 Negreșit, Fiul omului Se duce după cum este rânduit. Dar vai de omul acela prin care este vândut El!”
23 Și au început să se întrebe unii pe alții cine din ei să fie acela care va face lucrul acesta.
24 Între apostoli s-a iscat și o ceartă, ca să știe care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare.
25 Isus le-a zis: „Împărații Neamurilor domnesc peste ele; și celor ce le stăpânesc li se dă numele de binefăcători.
26 Voi să nu fiți așa. Ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic; și cel ce cârmuiește, ca cel ce slujește.
27 Căci care este mai mare: cine stă la masă sau cine slujește la masă? Nu cine stă la masă? Și Eu totuși sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujește la masă.