7 Cel ce-i ducea armele i-a răspuns: „Fă tot ce ai în inimă, n-asculta decât de simțământul tău și iată-mă cu tine, gata să te urmez oriunde.”
8 „Ei bine!”, a zis Ionatan, „haidem la oamenii aceștia și să ne arătăm lor.
9 Dacă ne vor zice: „Opriți-vă până vom veni noi la voi!” vom rămâne pe loc și nu ne vom sui la ei.
10 Dar dacă vor zice: „Suiți-vă la noi!” ne vom sui, căci Domnul îi dă în mâinile noastre. Acesta să ne fie semnul.”
11 S-au arătat amândoi străjii filistenilor, și filistenii au zis: „Iată că evreii ies din găurile în care s-au ascuns.”
12 Și oamenii care erau de strajă au vorbit astfel lui Ionatan și celui ce-i ducea armele: „Suiți-vă la noi, ca să vă arătăm ceva.” Ionatan a zis celui ce-i ducea armele: „Suie-te după mine, căci Domnul îi dă în mâinile lui Israel.”
13 Și Ionatan s-a suit ajutându-se cu mâinile și picioarele, și cel ce-i ducea armele a mers după el. Filistenii au căzut înaintea lui Ionatan, și cel ce-i ducea armele arunca moartea în urma lui.