16 Când a sfârșit David de spus aceste vorbe lui Saul, Saul a zis: „Glasul tău este, fiule David?” Și Saul a ridicat glasul și a plâns.
17 Și a zis lui David: „Tu ești mai bun decât mine; căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ți-am făcut rău.
18 Tu îți arăți azi bunătatea cu care te porți față de mine, căci Domnul mă dăduse în mâinile tale, și nu m-ai omorât.
19 Dacă întâlnește cineva pe vrăjmașul lui, îl lasă oare să-și urmeze drumul în liniște? Domnul să-ți răsplătească pentru ce mi-ai făcut în ziua aceasta!
20 Acum iată, știu că tu vei domni și că împărăția lui Israel va rămâne în mâinile tale.
21 Jură-mi, dar, pe Domnul că nu-mi vei nimici sămânța mea după mine și că nu-mi vei șterge numele din casa tatălui meu.”
22 David a jurat lui Saul. Apoi Saul a plecat acasă, iar David și oamenii lui s-au suit în locul întărit.