7 Am mai văzut o altă deșertăciune sub soare:
8 un om este singur singurel, n-are nici fiu, nici frate, și totuși munca lui n-are sfârșit, ochii nu i se satură niciodată de bogății și nu se gândește: „Pentru cine muncesc eu și-mi lipsesc sufletul de plăceri?” Și aceasta este o deșertăciune și un lucru rău.
9 Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor.
10 Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur și cade fără să aibă pe altul care să-l ridice.
11 Tot așa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzească dacă e singur?
12 Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor.
13 Mai bine un copil sărac și înțelept decât un împărat bătrân și fără minte, care nu înțelege că trebuie să se lase îndrumat;