1 Păzește-ți piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu și apropie-te mai bine să asculți decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu știu că fac rău cu aceasta.
2 Nu te grăbi să deschizi gura, și să nu-ți rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer, și tu, pe pământ, de aceea să nu spui vorbe multe.
3 Căci, dacă visele se nasc din mulțimea grijilor, prostia nebunului se cunoaște din mulțimea cuvintelor.
4 Dacă ai făcut o juruință lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlinești, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlinește juruința pe care ai făcut-o.
5 Mai bine să nu faci nicio juruință decât să faci o juruință, și să n-o împlinești.
6 Nu lăsa gura să te bage în păcat și nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: „M-am pripit.” Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale și să nimicească lucrarea mâinilor tale?
7 Căci, dacă este deșertăciune în mulțimea viselor, nu mai puțin este și în mulțimea vorbelor; de aceea, teme-te de Dumnezeu.
8 Când vezi în țară pe cel sărac, năpăstuit și jefuit în numele dreptului și dreptății, să nu te miri de lucrul acesta! Căci peste cel mare veghează altul mai mare, și peste ei toți, Cel Preaînalt.
9 Dar un folos pentru țară, în toate privințele, este un împărat prețuit în țară.
10 Cine iubește argintul nu se satură niciodată de argint, și cine iubește bogăția multă nu trage folos din ea. Și aceasta este o deșertăciune!
11 Când se înmulțesc bunătățile, se înmulțesc și cei ce le mănâncă; și ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii?
12 Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puțin; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea să doarmă.
13 Este un mare rău pe care l-am văzut sub soare: avuții păstrate spre nefericirea stăpânului lor.
14 Dacă se pierd aceste bogății prin vreo întâmplare nenorocită, și el are un fiu, fiului nu-i rămâne nimic în mâini.
15 Cum a ieșit de gol din pântecele mamei sale, din care a venit, așa se întoarce și nu poate să ia nimic în mână din toată osteneala lui.
16 Și acesta este un mare rău, anume că se duce cum venise; și ce folos are el că s-a trudit în vânt?
17 Ba încă, toată viața lui a mai trebuit să mănânce cu necaz și a avut multă durere, grijă și supărare.
18 Iată ce am văzut: este bine și frumos ca omul să mănânce și să bea, și să trăiască bine în mijlocul muncii lui cu care se trudește sub soare, în toate zilele vieții lui pe care i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui.
19 Dar, dacă a dat Dumnezeu cuiva avere și bogății și i-a îngăduit să mănânce din ele, să-și ia partea lui din ele și să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.
20 Căci nu se mai gândește mult la scurtimea zilelor vieții lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.