5 Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, și pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră și cu toate slugile pe care le câștigaseră în Haran. Au plecat în țara Canaan și au ajuns în țara Canaan.
6 Avram a străbătut țara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Canaaniții erau atunci în țară.
7 Domnul S-a arătat lui Avram și i-a zis: „Toată țara aceasta o voi da seminței tale.” Și Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se arătase.
8 De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, și și-a întins cortul, având Betelul la apus și Ai la răsărit. A zidit și acolo un altar Domnului și a chemat Numele Domnului.
9 Avram și-a urmat drumul, înaintând mereu spre miazăzi.
10 A venit însă o foamete în țară; și Avram s-a coborât în Egipt ca să locuiască pentru câtăva vreme acolo; căci era mare foamete în țară.
11 Când era aproape să intre în Egipt, a zis nevestei sale Sarai: „Iată, știu că ești o femeie frumoasă la față.