1 Israel a plecat cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Șeba și a adus jertfe Dumnezeului tatălui său, Isaac.
2 Dumnezeu a vorbit lui Israel într-o vedenie, noaptea, și a zis: „Iacove! Iacove!” Israel a răspuns: „Iată-mă!”
3 Și Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare.
4 Eu însumi Mă voi coborî cu tine în Egipt și Eu însumi te voi scoate iarăși de acolo; iar Iosif îți va închide ochii.”
5 Iacov a părăsit Beer-Șeba; și fiii lui Israel au pus pe tatăl lor, Iacov, cu copilașii și nevestele lor, în carele pe care le trimisese faraon ca să-l ducă.
6 Și-au luat și turmele și averile pe care le agonisiseră în țara Canaanului. Și Iacov s-a dus în Egipt cu toată familia lui.
7 A luat cu el în Egipt pe fiii lui și pe fiii fiilor lui, pe fiicele lui și pe fiicele fiilor lui și pe toată familia lui.
8 Iată numele fiilor lui Israel, care au venit în Egipt. Iacov și fiii lui. Întâiul născut al lui Iacov: Ruben.
9 Fiii lui Ruben: Enoh, Palu, Hețron și Carmi.
10 Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin și Țohar; și Saul, fiu dintr-o femeie canaanită.
11 Fiii lui Levi: Gherșon, Chehat și Merari.
12 Fiii lui Iuda: Er, Onan, Șela, Pereț și Zarah; dar Er și Onan au murit în țara Canaanului. Fiii lui Pereț au fost: Hețron și Hamul.
13 Fiii lui Isahar: Tola, Puva, Iov și Șimron.
14 Fiii lui Zabulon: Sered, Elon și Iahleel.
15 Aceștia sunt fiii pe care i-a născut lui Iacov, Lea, în Padan-Aram, împreună cu fiica, sa Dina. Fiii și fiicele lui alcătuiau în totul treizeci și trei de inși.
16 Fiii lui Gad: Țifion, Haggi, Șuni, Ețbon, Eri, Arodi și Areeli.
17 Fiii lui Așer: Imna, Ișva, Ișvi și Beria; și Serah, sora lor. Și fiii lui Beria: Heber și Malchiel.
18 Aceștia sunt fiii Zilpei, pe care o dăduse Laban fetei sale Lea; pe aceștia i-a născut ea lui Iacov. În totul șaisprezece inși.
19 Fiii Rahelei, nevasta lui Iacov: Iosif și Beniamin.
20 Lui Iosif i s-au născut, în țara Egiptului: Manase și Efraim, pe care i i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. –
21 Fiii lui Beniamin: Bela, Becher, Așbel, Ghera, Naaman, Ehi, Roș, Mupim, Hupim și Ard.
22 Aceștia sunt fiii Rahelei, pe care i-a născut lui Iacov. În totul paisprezece inși.
23 Fiul lui Dan: Hușim.
24 Fiii lui Neftali: Iahțeel, Guni, Iețer și Șilem.
25 Aceștia sunt fiii Bilhei, pe care o dăduse Laban fetei sale Rahela; și pe aceștia i-a născut ea lui Iacov. În totul șapte inși.
26 Sufletele care au venit cu Iacov în Egipt și care ieșiseră din el, erau în totul șaizeci și șase, fără să numărăm nevestele fiilor lui Iacov.
27 Și Iosif avea doi fii, care i se născuseră în Egipt. – Toate sufletele din familia lui Iacov, care au venit în Egipt, erau în număr de șaptezeci.
28 Iacov a trimis pe Iuda înainte la Iosif ca să-i dea de știre să-i iasă înainte în Gosen.
29 Și au venit în ținutul Gosen. Iosif și-a pregătit carul și s-a suit ca să se ducă în Gosen, în întâmpinarea tatălui său, Israel. Cum l-a văzut, s-a aruncat pe gâtul lui și a plâns multă vreme pe gâtul lui.
30 Israel a zis lui Iosif: „Acum pot să mor, fiindcă ți-am văzut fața, și tu tot mai trăiești.”
31 Iosif a zis fraților săi și familiei tatălui său: „Mă duc să înștiințez pe faraon și să-i spun: „Frații mei și familia tatălui meu, care erau în țara Canaan, au venit la mine.
32 Oamenii aceștia sunt păstori, căci cresc vite; ei și-au adus oile și boii și tot ce este al lor.”
33 Și, când vă va chema faraon și vă va întreba: „Cu ce vă îndeletniciți?”,
34 voi să răspundeți: „Robii tăi au crescut vite, din tinerețea noastră până acum, atât noi, cât și părinții noștri.” În felul acesta veți locui în ținutul Gosen, căci toți păstorii sunt o urâciune pentru egipteni.”