6 El le-a zis: „Este sănătos?” „Sănătos”, au răspuns ei. Și tocmai atunci venea Rahela, fata lui, cu oile.
7 El a zis: „Iată, soarele este încă sus și-i prea devreme ca să strângeți vitele: adăpați oile, apoi duceți-vă și pașteți-le iarăși.”
8 Ei au răspuns: „Nu putem, până nu se vor strânge toate turmele; atunci se prăvălește piatra de pe gura fântânii și vom adăpa oile.”
9 Pe când le vorbea el încă, veni Rahela cu oile tatălui său; căci ea le păzea.
10 Când a văzut Iacov pe Rahela, fata lui Laban, fratele mamei sale, și turma lui Laban, fratele mamei sale, s-a apropiat, a prăvălit piatra de pe gura fântânii și a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale.
11 Apoi Iacov a sărutat pe Rahela și a început să plângă tare.
12 Iacov a spus Rahelei că este rudă cu tatăl ei, că este fiul Rebecăi. Și ea a dat fuga de a spus tatălui său.