3 Ea a zis: „Iată roaba mea, Bilha; culcă-te cu ea, ca să nască pe genunchii mei și să am și eu copii prin ea.”
4 Și i-a dat de nevastă pe roaba ei, Bilha; și Iacov s-a culcat cu ea.
5 Bilha a rămas însărcinată și a născut lui Iacov un fiu.
6 Rahela a zis: „Mi-a făcut Dumnezeu dreptate, mi-a auzit glasul și mi-a dăruit un fiu.” De aceea i-a pus numele Dan.
7 Bilha, roaba Rahelei, a rămas iar însărcinată și a născut lui Iacov un al doilea fiu.
8 Rahela a zis: „Am luptat cu Dumnezeu împotriva surorii mele și am biruit.” De aceea i-a pus numele Neftali.
9 Când a văzut Lea că nu mai naște, a luat pe roaba sa, Zilpa, și a dat-o lui Iacov de nevastă.