28 Astfel, după cum am spus lui faraon, Dumnezeu a arătat lui faraon ce are să facă.
29 Iată, vor fi șapte ani de mare belșug în toată țara Egiptului.
30 După ei vor veni șapte ani de foamete, așa că se va uita tot belșugul acesta în țara Egiptului, și foametea va topi țara.
31 Foametea aceasta care va urma va fi așa de mare că nu se va mai cunoaște belșugul în țară.
32 Cât privește faptul că faraon a visat visul de două ori înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu și că Dumnezeu se va grăbi să-l aducă la îndeplinire.
33 Acum, faraon să aleagă un om priceput și înțelept și să-l pună în fruntea țării Egiptului.
34 Faraon să pună prefecți în țară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor șapte ani de belșug.