4 Nu știi tu că, demult de tot, de când a fost așezat omul pe pământ,
5 biruința celor răi a fost scurtă, și bucuria nelegiuitului numai de o clipă?
6 Chiar dacă s-ar înălța până la ceruri, și capul i-ar ajunge până la nori,
7 va pieri pentru totdeauna, ca murdăria lui, și cei ce-l vedeau vor zice: „Unde este?”
8 Va zbura ca un vis, și nu-l vor mai găsi; va pieri ca o vedenie de noapte.
9 Ochiul care-l privea nu-l va mai privi, locul în care locuia nu-l va mai zări.
10 Peste fiii lui vor năvăli cei săraci, și mâinile lui vor da înapoi ce a răpit cu sila.