1 Acești trei oameni au încetat să mai răspundă lui Iov, pentru că el se socotea fără vină.
2 Atunci s-a aprins de mânie Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, din familia lui Ram. El s-a aprins de mânie împotriva lui Iov, pentru că zicea că este fără vină înaintea lui Dumnezeu.
3 Și s-a aprins de mânie împotriva celor trei prieteni ai lui, pentru că nu găseau nimic de răspuns și totuși osândeau pe Iov.
4 Fiindcă ei erau mai în vârstă decât el, Elihu așteptase până în clipa aceasta, ca să vorbească lui Iov.
5 Dar, văzând că nu mai era niciun răspuns în gura acestor trei oameni, Elihu s-a aprins de mânie.
6 Și Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, a luat cuvântul și a zis: „Eu sunt tânăr, și voi sunteți bătrâni: de aceea m-am temut și m-am ferit să vă arăt gândul meu.
7 Eu îmi ziceam: „Să vorbească bătrânețea, marele număr de ani să învețe pe alții înțelepciunea.”
8 Dar, de fapt, în om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea.
9 Nu vârsta aduce înțelepciunea, nu bătrânețea te face în stare să judeci.
10 Iată de ce zic: Ascultați-mă! Îmi voi spune și eu părerea.
11 Am așteptat sfârșitul cuvântărilor voastre, v-am urmărit dovezile, cercetarea pe care ați făcut-o cuvintelor lui Iov.
12 V-am dat toată luarea aminte; și iată că niciunul din voi nu l-a încredințat, niciunul nu i-a răsturnat cuvintele.
13 Să nu ziceți însă: „În el, noi am găsit înțelepciunea; numai Dumnezeu îl poate înfunda, nu un om!”
14 Mie nu mi-a vorbit de-a dreptul: de aceea eu îi voi răspunde cu totul altfel decât voi.
15 Ei se tem, nu mai răspund! Li s-a tăiat cuvântul!
16 Am așteptat până și-au sfârșit cuvântările, până s-au oprit și n-au știut ce să mai răspundă.
17 Vreau să răspund și eu la rândul meu, vreau să spun și eu ce gândesc.
18 Căci sunt plin de cuvinte, îmi dă ghes duhul înăuntrul meu;
19 lăuntrul meu este ca un vin care n-are pe unde să iasă, ca niște burdufuri noi, gata să plesnească.
20 Voi vorbi deci ca să răsuflu în voie, îmi voi deschide buzele și voi răspunde.
21 Nu voi căuta la înfățișare, nu voi linguși pe nimeni;
22 căci nu știu să lingușesc: altfel, într-o clipită m-ar lua Ziditorul meu.