7 Nu dădeai apă omului însetat, nu voiai să dai pâine omului flămând.
8 Țara era a ta, fiindcă erai mai tare, te așezai în ea, fiindcă erai cu vază.
9 Dădeai afară pe văduve cu mâinile goale, și brațele orfanilor le frângeai.
10 Pentru aceea ești înconjurat de curse și te-a apucat groaza dintr-odată.
11 Nu vezi dar acest întuneric, aceste ape multe care te năpădesc?
12 Nu este Dumnezeu sus în ceruri? Privește vârful stelelor, ce înalt este!
13 Și tu zici: „Ce știe Dumnezeu? Poate să judece El prin întunericul de nori?