15 tot ce este carne ar pieri deodată, și omul s-ar întoarce în țărână.
16 Dacă ai pricepere, ascultă lucrul acesta, ia aminte la glasul cuvintelor mele!
17 Oare ar putea să domnească un vrăjmaș al dreptății? Și vei osândi tu pe Cel drept, pe Cel puternic,
18 care strigă către împărați: „Netrebnicilor!” Și către domnitori: „Nelegiuiților!”
19 Care nu caută la fața celor mari și nu face deosebire între bogat și sărac, pentru că toți sunt lucrarea mâinilor Lui?
20 Într-o clipă, ei își pierd viața. La miezul nopții, un popor se clatină și piere. Cel puternic piere, fără amestecul mâinii vreunui om.
21 Căci Dumnezeu vede purtarea tuturor, privește pașii fiecăruia.