2 „Cine este cel ce Îmi întunecă planurile prin cuvântări fără pricepere?
3 Încinge-ți mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, și tu să Mă înveți.
4 Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere.
5 Cine i-a hotărât măsurile, știi? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el?
6 Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului,
7 atunci când stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie și când toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?
8 Cine a închis marea cu porți, când s-a aruncat din pântecele mamei ei?