13 Cine-i va putea ridica veșmântul? Cine va putea pătrunde între fălcile lui?
14 Cine va putea deschide porțile gurii lui? Șirurile dinților lui cât sunt de înspăimântătoare!
15 Scuturile lui mărețe și puternice, sunt unite împreună ca printr-o pecete;
16 se țin unul de altul, și nici aerul n-ar putea trece printre ele.
17 Sunt ca niște frați care se îmbrățișează, se apucă și rămân nedespărțiți.
18 Strănuturile lui fac să strălucească lumina; ochii lui sunt ca geana zorilor.
19 Din gura lui țâșnesc flăcări, scapără scântei de foc din ea.