46 toți cei ieșiți la numărătoare, au fost șase sute trei mii cinci sute cincizeci.
47 Leviții, după seminția părinților lor, n-au intrat în numărătoarea aceasta.
48 Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
49 „Să nu faci numărătoarea seminției lui Levi și să nu-i numeri capetele în mijlocul celorlalți copii ai lui Israel.
50 Dă în grija leviților Cortul întâlnirii, toate uneltele lui și tot ce ține de el. Ei vor duce Cortul și toate uneltele lui, vor face slujba în el și vor tăbărî în jurul Cortului.
51 Când va porni Cortul, leviții să-l desfacă; și când se va opri Cortul, leviții să-l întindă; iar străinul care se va apropia de el, să fie pedepsit cu moartea.
52 Copiii lui Israel să tăbărască fiecare în tabăra lui, fiecare lângă steagul lui, după cetele lor.