22 atât este de adevărat că toți cei ce au văzut cu ochii lor slava Mea și minunile pe care le-am făcut în Egipt și în pustiu, și totuși M-au ispitit de zece ori acum și n-au ascultat glasul Meu,
23 toți aceia nu vor vedea țara pe care am jurat părinților lor că le-o voi da, și anume, toți cei ce M-au nesocotit, n-o vor vedea.
24 Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însuflețit de un alt duh și a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în țara în care s-a dus, și urmașii lui o vor stăpâni.
25 Amaleciții și canaaniții locuiesc valea aceasta: deci mâine, întoarceți-vă și plecați în pustiu, pe calea care duce spre Marea Roșie.”
26 Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron și a zis:
27 „Până când voi lăsa această rea adunare să cârtească împotriva Mea? Am auzit cârtirile copiilor lui Israel, care cârteau împotriva Mea.
28 Spune-le: „Pe viața Mea! – zice Domnul – că vă voi face întocmai cum ați vorbit în auzul urechilor Mele.