23 tot ce v-a poruncit Domnul prin Moise, din ziua când a dat Domnul porunci și mai târziu din neam în neam;
24 dacă păcatul a fost făcut fără voie și fără să știe adunarea, toată adunarea să aducă un vițel ca ardere de tot de un miros plăcut Domnului, împreună cu darul său de mâncare și cu jertfa sa de băutură, după rânduielile așezate; să mai aducă și un țap ca jertfă de ispășire.
25 Preotul să facă ispășire pentru toată adunarea copiilor lui Israel și li se va ierta; căci au păcătuit fără voie și și-au adus darul lor, o jertfă mistuită de foc în cinstea Domnului și o jertfă de ispășire înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-au săvârșit fără voie.
26 Se va ierta întregii adunări a copiilor lui Israel și străinului care locuiește în mijlocul lor, căci tot poporul a păcătuit fără voie.
27 Dacă unul singur a păcătuit fără voie, să aducă o capră de un an ca jertfă pentru păcat.
28 Preotul să facă ispășire pentru cel ce a păcătuit fără voie înaintea Domnului; când va face ispășire pentru el, i se va ierta.
29 Atât pentru băștinașul dintre copiii lui Israel, cât și pentru străinul care locuiește în mijlocul lor, să fie aceeași lege; când va păcătui fără voie.