32 Pământul și-a deschis gura și i-a înghițit, pe ei și casele lor, împreună cu toți oamenii lui Core și toate averile lor.
33 Și s-au coborât astfel de vii în Locuința morților, ei și tot ce aveau; pământul i-a acoperit de tot și au pierit din mijlocul adunării.
34 Tot Israelul, care era în jurul lor, când au țipat ei, a fugit; căci ziceau: „Să fugim ca să nu ne înghită pământul!”
35 Un foc a ieșit de la Domnul și a mistuit pe cei două sute cincizeci de oameni care aduceau tămâia.
36 Domnul a vorbit lui Moise și zis:
37 „Spune lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să scoată cădelnițele din foc și să lepede focul din ele, căci sunt sfințite.
38 Cu cădelnițele acestor oameni, care au păcătuit și au ispășit păcatul cu viața lor, să se facă niște plăci întinse cu care să se acopere altarul. Fiindcă au fost aduse înaintea Domnului și sunt sfințite, să slujească de aducere aminte copiilor lui Israel.