23 Măgărița a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă din teacă în mână, s-a abătut din drum și a luat-o pe câmp. Balaam și-a bătut măgărița ca s-o aducă la drum.
24 Îngerul Domnului S-a așezat într-o cărare dintre vii, și de fiecare parte a cărării era câte un zid.
25 Măgărița a văzut pe Îngerul Domnului; s-a strâns spre zid și a strâns piciorul lui Balaam de zid. Balaam a bătut-o din nou.
26 Îngerul Domnului a trecut mai departe și S-a așezat într-un loc unde nu era chip să te întorci nici la dreapta, nici la stânga.
27 Măgărița a văzut pe Îngerul Domnului și s-a culcat sub Balaam. Balaam s-a aprins de mânie și a bătut măgărița cu un băț.
28 Domnul a deschis gura măgăriței, și ea a zis lui Balaam: „Ce ți-am făcut, de mai bătut de trei ori?”
29 Balaam a răspuns măgăriței: „Pentru că ți-ai bătut joc de mine; dacă aș avea o sabie în mână, te-aș ucide pe loc.”