13 Balac i-a zis: „Vino, te rog, cu mine în alt loc, de unde îl poți vedea; căci aici nu vezi decât o parte din el, nu-l vezi întreg. Și de acolo să mi-l blestemi.”
14 L-a dus în câmpul Țofim, spre vârful muntelui Pisga; a zidit șapte altare și a adus câte un vițel și un berbec pe fiecare altar.
15 Balaam a zis lui Balac: „Stai aici, lângă arderea ta de tot, și eu mă voi duce înaintea lui Dumnezeu.”
16 Domnul a venit înaintea lui Balaam; i-a pus cuvinte în gură și a zis: „Întoarce-te la Balac și așa să-i vorbești.”
17 Balaam s-a întors la el; și iată că Balac stătea lângă arderea lui de tot, cu căpeteniile Moabului. Balac i-a zis: „Ce ți-a spus Domnul?”
18 Balaam și-a rostit prorocia și a zis: „Scoală-te, Balac, și ascultă! Ia aminte la mine, fiul lui Țipor!
19 Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini?