8 Să aibă grijă de toate uneltele Cortului întâlnirii și de tot ce este poruncit copiilor lui Israel: ei să facă slujba Cortului.
9 Să dai pe leviți lui Aaron și fiilor lui; ei să-i fie dați lui în totul, din partea copiilor lui Israel.
10 Pe Aaron și pe fiii lui să-i pui să păzească slujba preoției lor; iar străinul, care se va apropia, să fie pedepsit cu moartea.”
11 Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
12 „Iată că am luat pe leviți din mijlocul copiilor lui Israel, în locul tuturor întâilor născuți, care se nasc întâi dintre copiii lui Israel; și leviții vor fi ai Mei.
13 Căci orice întâi născut este al Meu; în ziua când am lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, Mi-am închinat Mie pe toți întâii născuți din Israel, atât din oameni, cât și din dobitoace: ei vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul.”
14 Domnul a vorbit lui Moise în pustiul Sinai și a zis: