11 Domnul a zis lui Moise: „Căpeteniile să vină unul câte unul, și anume fiecare în câte o zi deosebită, ca să-și aducă darul pentru târnosirea altarului.”
12 Cel ce și-a adus darul în ziua întâi, a fost Nahșon, fiul lui Aminadab, din seminția lui Iuda.
13 El a adus: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint, de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaș, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare;
14 o cățuie de aur, de zece sicli, plină cu tămâie,
15 un vițel, un berbec, un miel de un an, pentru arderea de tot;
16 un țap, pentru jertfa de ispășire;
17 și, pentru jertfa de mulțumire: doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Nahșon, fiul lui Aminadab.