3 Ei și-au adus ca dar înaintea Domnului: șase care acoperite și doisprezece boi, adică un car la două căpetenii și un bou de fiecare căpetenie; și le-au adus înaintea Cortului.
4 Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
5 „Ia de la ei aceste lucruri și să le întrebuințezi pentru slujba Cortului întâlnirii; să le dai leviților, fiecăruia după cum cere slujba lui.”
6 Moise a luat carele și boii și le-a dat Leviților.
7 A dat două care și patru boi fiilor lui Gherșon, după cum cereau slujbele lor;
8 a dat patru care și opt boi fiilor lui Merari, după cum cereau slujbele lor, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
9 Dar n-a dat niciunul fiilor lui Chehat, pentru că, după cum cereau slujbele lor, ei trebuiau să ducă lucrurile sfinte pe umeri.