8 a dat patru care și opt boi fiilor lui Merari, după cum cereau slujbele lor, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
9 Dar n-a dat niciunul fiilor lui Chehat, pentru că, după cum cereau slujbele lor, ei trebuiau să ducă lucrurile sfinte pe umeri.
10 Căpeteniile și-au adus darurile pentru târnosirea altarului, în ziua când l-au uns; căpeteniile și-au adus darurile înaintea altarului.
11 Domnul a zis lui Moise: „Căpeteniile să vină unul câte unul, și anume fiecare în câte o zi deosebită, ca să-și aducă darul pentru târnosirea altarului.”
12 Cel ce și-a adus darul în ziua întâi, a fost Nahșon, fiul lui Aminadab, din seminția lui Iuda.
13 El a adus: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint, de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaș, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare;
14 o cățuie de aur, de zece sicli, plină cu tămâie,