1 Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleșii cari trăiesc ca străini, împrăștiați prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia,
2 după știința mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul, spre ascultarea și stropirea cu sîngele lui Isus Hristos: Harul și pacea să vă fie înmulțite!
3 Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie,
4 și la o moștenire nestricăcioasă, și neîntinată, și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi.
5 Voi sînteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mîntuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!
6 În ea voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sînteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări,
7 pentruca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decît aurul care piere și care totuș este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,
8 pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El, fără să-L vedeți, și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită,
9 pentrucă veți dobîndi, ca sfîrșit al credinței voastre, mîntuirea sufletelor voastre.
10 Proorocii, cari au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mîntuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare.
11 Ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, cînd vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate.
12 Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe cari vi le-au vestit acum cei ce v’au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfînt trimes din cer și în cari chiar îngerii doresc să privească.
13 De aceea, încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji, și puneți-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos.
14 Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați tîrîți în poftele, pe cari le aveați altădată, cînd erați în neștiință.
15 Ci, după cum Cel ce v’a chemat este sfînt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră.
16 Căci este scris: „Fiți sfinți, căci Eu sînt sfînt“.
17 Și dacă chemați ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtați-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;
18 căci știți că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire, pe care-l moșteniserăți dela părinții voștri,
19 ci cu sîngele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.
20 El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, și a fost arătat la sfîrșitul vremurilor pentru voi,
21 cari, prin El, sînteți credincioși în Dumnezeu, care L-a înviat din morți, și I-a dat slavă, pentruca, credința și nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.
22 Deci, ca unii cari, prin ascultarea de adevăr, v’ați curățit sufletele prin Duhul, ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima;
23 fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr’o sămînță, care poate putrezi, ci dintr’una care nu poate putrezi, prin Cuvîntul lui Dumnezeu, care este viu și care rămîne în veac.
24 Căci orice făptură este ca iarba, și toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă și floarea cade jos,
25 dar Cuvîntul Domnului rămîne în veac. Și acesta este Cuvîntul, care v’a fost propovăduit prin Evanghelie.