17 Și dacă chemați ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtați-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;
18 căci știți că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire, pe care-l moșteniserăți dela părinții voștri,
19 ci cu sîngele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.
20 El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, și a fost arătat la sfîrșitul vremurilor pentru voi,
21 cari, prin El, sînteți credincioși în Dumnezeu, care L-a înviat din morți, și I-a dat slavă, pentruca, credința și nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.
22 Deci, ca unii cari, prin ascultarea de adevăr, v’ați curățit sufletele prin Duhul, ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima;
23 fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr’o sămînță, care poate putrezi, ci dintr’una care nu poate putrezi, prin Cuvîntul lui Dumnezeu, care este viu și care rămîne în veac.