Apocalipsa 1 VDC

1 Descoperirea lui Isus Hristos, pe care l-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile cari au să se întîmple în curînd. Și le-a făcut-o cunoscut, trimețînd prin îngerul Său la robul Său Ioan, –

2 care a mărturisit despre Cuvîntul lui Dumnezeu și despre mărturia lui Isus Hristos, și a spus tot ce a văzut.

3 Ferice de cine citește, și de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!

4 Ioan, către cele șapte Biserici, cari sînt în Asia: Har și pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era și Celui ce vine, și din partea celor șapte duhuri, cari stau înaintea scaunului Său de domnie,

5 și din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întîi născut din morți, Domnul împăraților pămîntului!A Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sîngele Său,

6 și a făcut din noi o împărăție și preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin.

7 Iată că El vine pe nori. Și orice ochi Îl va vedea; și cei ce L-au străpuns. Și toate semințiile pămîntului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.

8 „Eu sînt Alfa și Omega, Începutul și Sfîrșitul“, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Cel Atotputernic.

9 Eu, Ioan, fratele vostru, care sînt părtaș cu voi la necaz, la Împărăție și la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu și din pricina mărturiei lui Isus Hristos.

10 În ziua Domnului eram în Duhul. Și am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trîmbițe.

11 care zicea: „Eu sînt Alfa și Omega, Cel dintîi și Cel de pe urmă. Ce vezi, scrie într-o carte, și trimete-o celor șapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodicea.“

12 M’am întors să văd glasul care-mi vorbea. Și cînd m’am întors, am văzut șapte sfeșnice de aur.

13 Și în mijlocul celor șapte sfeșnice pe cineva, care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă pînă la picioare, și încins la piept cu un brîu de aur.

14 Capul și părul Lui erau albe ca lîna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;

15 picioarele Lui erau ca arama aprinsă, și arsă într-un cuptor; și glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.

16 În mîna dreaptă ținea șapte stele. Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită cu două tăișuri, și fața Lui era ca soarele, cînd strălucește în toată puterea lui.

17 Cînd L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Și-a pus mîna dreaptă peste mine, și a zis: „Nu te teme! Eu sînt Cel dintîi și Cel de pe urmă,

18 Cel viu. Am fost mort, și iată că sînt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților.

19 Scrie dar lucrurile, pe cari le-ai văzut, lucrurile cari sînt și cele cari au să fie după ele.

20 Taina celor șapte stele, pe cari le-ai văzut în mîna dreaptă a Mea și a celor șapte sfeșnice de aur: cele șapte stele sînt îngerii celor șapte Biserici; și cele șapte sfeșnice, sînt șapte Biserici.

Capitolele

1 2 3 4 5