1 Vreau, în adevăr, să știți cît de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodicea și pentru toți ceice nu mi-au văzut fața în trup;
2 pentruca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniți în dragoste, și să capete toate bogățiile plinătății de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos,
3 în care sînt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei.
4 Spun lucrul acesta, pentruca nimeni să nu vă înșele prin vorbiri amăgitoare.
5 Căci măcarcă sînt departe cu trupul, totuș cu duhul sînt cu voi, și privesc cu bucurie la buna rînduială care domnește între voi și la tăria credinței voastre în Hristos.
6 Astfel dar, după cum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El,
7 fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință, după învățăturile cari v’au fost date, și sporind în ea cu mulțămiri către Dumnezeu.
8 Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia și cu o amăgire deșartă, după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii, și nu după Hristos.
9 Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii.
10 Voi aveți totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii și stăpîniri.
11 În El ați fost tăiați împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mînă, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în desbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pămîntești,
12 fiind îngropați împreună cu El, prin botez, și înviați în El și împreună cu El, prin credința în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morți.
13 Pe voi, cari erați morți în greșelile voastre și în firea voastră pămîntească netăiată împrejur, Dumnezeu v’a adus la viață împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greșalele.
14 A șters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră și ne era potrivnic, și l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.
15 A desbrăcat domniile și stăpînirile, și le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieșit biruitor asupra lor prin cruce.
16 Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat,
17 cari sînt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.
18 Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcîndu-și voia lui însuș printr’o smerenie și închinare la îngeri, amestecîndu-se în lucruri pe cari nu le-a văzut, umflat de o mîndrie deșartă, prin gîndurile firii lui pămîntești,
19 și nu se ține strîns de Capul din care tot trupul, hrănit și bine închegat, cu ajutorul încheieturilor și legăturilor, își primește creșterea pe care i-o dă Dumnezeu.
20 Dacă ați murit împreună cu Hristos față de învățăturile începătoare ale lumii, de ce, ca și cum ați trăi încă în lume, vă supuneți la porunci ca acestea:
21 „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!“
22 Toate aceste lucruri, cari pier odată cu întrebuințarea lor, și sînt întemeiate pe porunci și învățături omenești,
23 au, în adevăr, o înfățișare de înțelepciune, într’o închinare voită, o smerenie și asprime față de trup, dar nu sînt de nici un preț împotriva gîdilării firii pămîntești.