1 Pavel și Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toți sfinții în Hristos Isus, cari sînt în Filipi, împreună cu episcopii (Sau: priveghetori) și diaconii:
2 Har vouă și pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, și dela Domnul Isus Hristos!
3 Mulțămesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte, pe care o păstrez despre voi.
4 În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toți, cu bucurie
5 pentru partea, pe care o luați la Evanghelie, din cea dintîi zi pînă acum.
6 Sînt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi pînă în ziua lui Isus Hristos.
7 Este drept să gîndesc astfel despre voi toți, fiindcă vă port în inima mea, întrucît, atît în lanțurile mele cît și în apărarea și întărirea Evangheliei, voi sînteți toți părtași aceluiaș har.
8 Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toți cu o dragoste nespusă în Isus Hristos.
9 Și mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoștință și orice pricepere,
10 ca să deosebiți lucrurile alese, pentruca să fiți curați și să nu vă poticniți pînă în ziua venirii lui Hristos,
11 plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava și lauda lui Dumnezeu.
12 Vreau să știți, fraților, că împrejurările în cari mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei.
13 În adevăr, în toată curtea împărătească, și pretutindeni aiurea, toți știu că sînt pus în lanțuri din pricina lui Isus Hristos.
14 Și cei mai mulți din frați, îmbărbătați de lanțurile mele, au și mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvîntul lui Dumnezeu.
15 Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă și din duh de ceartă; dar alții din bunăvoință.
16 Aceștia din urmă lucrează din dragoste, ca unii cari știu că eu sînt însărcinat cu apărarea Evangheliei;
17 cei dintîi, din duh de ceartă vestesc pe Hristos nu cu gînd curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanțurile mele.
18 Ce ne pasă? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta și mă voi bucura.
19 Căci știu că lucrul acesta se va întoarce spre mîntuirea mea prin rugăciunile voastre și prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos.
20 Mă aștept și nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de rușine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăsneală în trupul meu, fie prin viața mea, fie prin moartea mea.
21 Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un cîștig.
22 Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; și nu știu ce trebuie să aleg.
23 Sînt strîns din două părți: aș dori să mă mut și să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine;
24 dar, pentru voi, este mai de trebuință să rămîn în trup.
25 Și sînt încredințat și știu că voi rămînea și voi trăi cu voi toți, pentru înaintarea și bucuria credinței voastre;
26 pentruca, prin întoarcerea mea la voi, să aveți în mine o mare pricină de laudă în Isus Hristos.
27 Numai, purtați-vă într’un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentruca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămînea departe de voi, să aud despre voi că rămîneți tari în acelaș duh, și că luptați cu un suflet pentru credința Evangheliei,
28 fără să vă lăsați înspăimîntați de protivnici; lucrul acesta este pentru ei o dovadă de perzare, și de mîntuirea voastră, și aceasta dela Dumnezeu.
29 Căci cu privire la Hristos, vouă vi s’a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El,
30 și să și duceți, cum și faceți, aceeaș luptă, pe care ați văzut-o la mine, și pe care auziți că o duc și acum.